Povestea Bleo, un buchet de declarații


Când eram mică, îmi plăcea mult să scriu. Și acum îmi place, doar că atunci scriam cu stiloul pe hârtie și mă bucuram de felul în care penița zgâria puțin foaia, de sunetul acela un pic scârțâit pe care îl lăsa și de albastrul care se înșira în cuvinte peste alb.

Păstram foile pe care scriam și caietele copilăriei, copiam citatele preferate și desenam floricele lângă ele. Și apoi am descoperit că mai sunt și alții ca mine, oameni îndrăgostiți de felul în care cuvintele ies din suflet prin degete și se odihnesc pe hârtie. Oameni care păstrează scrisorile de dragoste și vederile și se bucură de rontunjimile și imperfecțiunile scrisului de mână.

Pentru aceștia, dar puțin și pentru sufletul meu, am început proiectul Bleo, un buchet de declarații. Iau hârtiile scrise de mână și le transform în flori. Iau gândurile transmise online şi le îmbrac în culori, le decupez şi le prind în buchete. Buchetele de mireasă din scrisorile

păstrate atâta timp sau din povestea cuplului scrisă cu emoţie şi iubire, vor rămâne o amintire ne nepreţuit pentru tot restul vieţii.  Pot crea şi aranjamente florale şi pentru colegii de birou, din hârtii cu cuvinte frumoase. Aranjez gândurile părinţilor într-un tablou cu flori, pentru o amintire de bun venit a bebeluşului. 

Imaginaţia nu are limite. Îmi plac lucrurile colorate și îmi place natura. Așa că fac flori și decoraţiuni de toate felurile, de la aranjamante pentru nunți și alte petreceri și până la tablouri din licheni stabilizaţi, spre încântarea privirilor și a inimilor.

Sunt Corina și fac lucruri frumoase!